Justiție

Percheziții la cabinete medicale și farmacii

Mai multe cabinete medicale şi farmacii din Corabia şi localităţi învecinate au fost percheziţionate luni de către poliţişti, sub coordonarea unui procuror, într-o cauză ce vizează posibile fraude săvârşite prin decontarea unor reţete medicale compensate fictive.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Corabia, au efectuat luni 15 percheziţii la Corabia şi în comunele Ştefan cel Mare, Grojdibodu, Gîrcov şi Izbiceni, la cabinete medicale şi la şapte puncte de lucru ale unei farmacii.

Percheziţiile au avut loc într-un dosar referitor la fapte de înşelăciune şi fals intelectual.

"Activităţile s-au desfăşurat într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals intelectual, având ca obiect posibile fraude săvârşite prin decontarea unor reţete medicale compensate fictive. În vederea probării activităţii infracţionale, la percheziţii au fost ridicate înscrisuri şi documente contabile", se precizează în comunicatul citat.

Vizualizări: 832

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: