Economie

Zeci de companii pe lista Fondului Suveran de Investiții. Vezi lista revizuită!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică pe 8 martie proiectul de hotărâre de guvern revizuit privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. Cei care au observații cu privire la proiect le pot face în termen de zece zile de la publicare.

Potrivit proiectului de hotărâre, fondul va fi deținut pe toată durata existenței lui de statul român. „FSDI este deţinut în întregime, în mod direct pe toată durata de funcționare, de către statul român. Drepturile şi obligaţiile izvorâte din calitatea de acţionar unic al FSDI sunt exercitate, în numele statului român, de către Ministerul Finanțelor Publice“, se arată în proiect.

FSDI are ca scop „dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, de proiecte de investiţii rentabile și sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participarea directă ori prin intermediul altor fonduri de investiții sau al unor societăți de investiții, singur sau împreună cu alți investitori instituționali sau privați, inclusiv prin participarea în parteneriate public – private, denumite în continuare PPP, cât şi administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit“.

Capitalul social inițial subscris al FSDI este în valoare totală de 19.111.850.332 lei și este format din aport în numerar în valoare de 9 miliarde lei, precum și din aport în natură reprezentat de pachetele de acţiuni nominative deținute de stat la operatorii economici prevăzuți în anexa la hotărâre, în valoare de 10.111.850.332 lei, stabilită la valoarea nominală a acțiunilor aportate.

Fondul va avea conducere duală, asigurată de Directorat și Consiliu de Supraveghere.

LISTA societatilor ale caror pachete de acțiuni constituie aport in natură la capitalul social initial al FSDI 
1. Engie Romania SA
2. Electrica SA
3. Delgaz Grid SA
4. E.ON Energie Romania SA

5. Chimcomplex SA
6. OMV Petrom SA
7. Telekom Romania Communications SA
8. CN "Loteria Română" SA
9. IAR SA
10. OIL Terminal SA
11. Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA

12. Romgaz SA

13. Hidroelectrica SA
14. CN Aeroporturi București SA
15. Nuclearelectrica SA
16. CM Imprimeria Națională SA
17. CONPET SA
18. SN Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia SA
19. Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă "T.B.R.C.M" SA
20. Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA
21. Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR) SA
22. CUPRU MIN SA Abrud
23. Societatea Națională a Sării.
24. Romaero
25. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța
26. Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA
27. Antibiotice SA
28. Compania Națională Unifarm SA.

Vizualizări: 317

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: