Zeci de posturi scoase la concurs la Penitenciarul Poarta Albă


Administrația Națională a Penitenciarelor scoate la concurs 700 de posturi de agent în operativ, iar Penitenciarul Constanța – Poarta Albă se numără printre închisorile care au printre cele mai multe posturi disponibile, în număr de 30.

 Dosarele complete se depun la sediul Penitenciarului Constanța – Poarta Albă în termen de 15 zile lucrătoare de la data publicării anunțului, adică până la data de 12 octombrie, ora 16:00. Dosarele se pot depune în intervalul 07:30 – 15:30, în zilele de luni, miercuri și vineri, respectiv în intervalul 10:00 – 18:00, în zilele de marți și joi.

Prima probă de concurs constă în rezolvarea unor teste grilă și se va desfășura la o dată anunțată ulterior, nu mai devreme de data de 6 noiembrie a.c.. „La nivel național, există un deficit de 3.000 de posturi, pentru că suntem aproximativ 12.000 de angajați, iar necesarul este undeva la 15.000 de posturi. Anul acesta se va încerca ocuparea a 1.500 de posturi.”, a declarat Sorin Dumitrașcu, președintele sindicatelor din penitenciare.

Vizualizări: 2

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: