La 3 decembrie 1977, potrivit unui acord între guvernele României şi Iugoslaviei privind condiţiile extinderii colaborării pentru utilizarea potenţialului hidroenergetic al Dunării, au fost inaugurate lucrările de construcţie a Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier II de la Drobeta-Turnu Severin. Porţile de Fier II este a doua mare hidrocentrală de pe fluviul Dunărea, după Porţile de Fier I.

La 1 ianuarie 1964, a fost înfiinţată Întreprinderea Centrala Hidroelectrică Porţile de Fier, având ca obiect de activitate supravegherea lucrărilor de investiţii pentru realizarea Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie (S.H.E.N.) Porţile de Fier, aminteşte istoricul publicat pe pagina companiei Hidroelectrica- www.hidroelectrica.ro.

Execuţia S.H.E.N. Porţile de Fier I a început la 7 septembrie 1964, iar finalizarea lucrărilor a fost consemnată la 16 mai 1972. Lucrările pentru realizarea obiectivului principal s-au derulat pe două şantiere naţionale, românesc şi iugoslav, în perioada 1965 - 1971, conform prevederilor Acordului şi Convenţiilor dintre România şi Iugoslavia.

Un nou acord între guvernele celor două ţări a fost încheiat la 19 februarie 1977, lucrările de organizare de şantier au început în mai 1977, iar lansarea execuţiei lucrărilor pentru S.H.E.N. Porţile de Fier II a început la data amintită, în urmă cu 45 de ani, în prezenţa celor doi preşedinţi de stat, potrivit datelor prezentate de www.hidroconstructia.com.

Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier II este amplasat pe Dunăre în zona insulei româneşti Ostrovul Mare şi a fost proiectat şi executat în colaborare cu partea sârbă. Obiectivul are o configuraţie nesimetrică, Dunărea fiind barată în două fronturi: cel principal pe braţul principal al Dunării şi cel de-al doilea de pe braţul Gogoşu, potrivit www.hidroelectrica.ro.

În ceea ce priveşte morfologia şi geologia, descrierea publicată pe www.hidroconstructia.com evidenţiază că pe sectorul amenajat albia se situează într-o regiune deluroasă, cu maluri sub formă de terase, puţin ridicate deasupra nivelurilor medii naturale. În profilul ales pentru amplasarea uvrajelor, Dunărea este ramificată în două braţe, care cuprind între ele insula Ostrovul Mare, între kilometrii 876 şi 860. Lăţimea insulei este variabilă până la 2 kilometri şi este neinundabilă cu excepţia unui prival - canal natural - care taie insula de la braţul drept spre cel stâng.

Uvrajele amenajării au dus la formarea unui lac de acumulare de 600 milioane de metri cubi, care a inundat terenuri (2.655 ha), porturile Turnu Severin, Kladovo şi Brza Palanca, căi ferate (7 km), şosele (69 km), reţele de telecomunicaţii (70,2 km), linii electrice (23 km), potrivit www.hidroconstructia.com.

La 21 august 1984, a fost pus în funcţiune barajul românesc de pe braţul Gogoşu, iar la 8 decembrie 1984 a trecut prima navă prin ecluza românească. Hidroagregatele părţii române au fost puse în funcţiune între 30 ianuarie 1985 şi 30 decembrie 1986. Ecluza sârbească a fost recepţionată la 28 februarie 1995.

Podul internaţional de legătură între cele două ţări a fost dat oficial în folosinţă la 11 iunie 1998. Hidroagregatele din centrala suplimentară sârbească, montate de partea română, au fost recepţionate în 1998 şi 2001. Durata mare de execuţie a lucrărilor a fost cauzată de dificultăţile de finanţare şi de schimbările socio-politice din România şi Serbia, parte din fosta Iugoslavie- aminteşte sursa citată anterior.

În prezent, sistemul este compus dintr-o centrală de bază cu 16 agregate de tip bulb - câte 8 pentru fiecare parte, două centrale suplimentare - românească şi sârbească, trei ecluze - două pe partea română şi una pe partea sârbă - şi două baraje deversoare - cel românesc pe braţul Gogoşu, cel sârbesc în frontul principal de barare.

Centralele sunt de tipul centrală-baraj, cu înălţimea constructivă de 42,25 m. Ecluzele româneşti cu porturile de aşteptare sunt amplasate pe insula Ostrovul Mare pe traseul unui prival natural. Pentru că pe perioada de realizare a lucrărilor din faza a II-a de deviere navigaţia s-a făcut doar pe partea română, s-a executat aici o ecluză normală şi o ecluză de siguranţă de dimensiuni reduse. Ecluza sârbească este de tip doc amplasat în lacul de acumulare.

Astfel, navigaţia în sectoarele Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II este asigurată de trei ecluze româneşti (una la SHEN Porţile de Fier I şi două la SHEN Porţile de Fier II).

Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier cuprinde S.H.E.N. Porţile de Fier I, S.H.E.N. Porţile de Fier II, centrala Gogoşu şi Uzina Hidroelectrică Târgu Jiu. Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier administrează patrimoniul Hidroelectrica din cadrul celor două Sisteme hidroenergetice şi de navigaţie (Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II) de pe Dunăre.

Principalii parametrii ai centralelor hidroelectrice din Amenajarea Dunării sunt, conform companiei Hidroelectrica: SHEN Porţile de Fier I: Putere instalată = 6x194,4 MW, turbine Kaplan, producţie medie (GWh/an) = 5241; SHEN Porţile de Fier II (centrala de bază): Putere instalată = 8x31,4, turbine bulb, producţie medie (GWh/an) = 1240; SHEN Porţile de Fier II - Gogoşu (centrala suplimentară): Putere instalată = 2x27, turbine bulb, producţie medie (GWh/an) = 84.