Comunitate

A vrut să se sinucidă aruncându-se de pe mall

O adolescentă de 16 ani s-a urcat pe acoperișul unui complex comercial din orașul Botoșani și a amenințat că se aruncă în gol, din cauză că ar fi fost hărţuită de concubinul mamei sale.

 Alertate prin apel unic la 112, mai multe echipaje de Poliție au ajuns în zonă pentru discuții cu adolescenta și au convins-o să coboare, informează Botosaneanul.ro.

 Fata ar fi apelat la acest gest pentru a trage un semnal de alarmă, deoarece concubinul mamei i-ar fi făcut propuneri indecente. Mama sa trăiește cu un bărbat de 35 de ani, iar în ultimul timp acesta și-ar fi îndreptat atenția asupra adolescentei de 16 ani.

Fata a fost transportată la spitalul de copii pentru investigații specifice.

Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) susțin că nu au primit vreo sesizare oficială cu privire la situația fetei de 16 ani.

Vizualizări: 48

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: