Comunitate

Cei 51 de copii din Alba s-au întors din Italia și sunt carantinați la domiciliu

Cei 51 de elevi și profesori din Alba Iulia care s-au întors, duminică noaptea, dintr-o excursie în Italia, regiunea italiană Veneto, acolo unde au fost înregistrate mai multe cazuri de coronavirus, au fost consultaţi, la sosirea acasă, de către medici şi au plecat apoi fiecare spre domiciliu. Potrivit DSP Alba, liceenii vor fi monitorizaţi prin întrebări adresate telefonic, cu privire la starea lor de sănătate, în următoarele două săptămâni.


De luni dimineața, vor fi contactați telefonic de reprezentanți DSP, zilnic, timp de 14 zile, copiii fiind în carantină la domiciliu.

”Ne informează despre simptome, despre febră, cum evoluează şi, în funcţie de situaţie, vom lua atitudine în continuare. Pentru moment, toţi sunt carantinaţi la domiciliu. În cameră separate, în condiţii de izolare pe cât se poate la domiciliu. Să sperăm că nu vor fi incidente şi lucrurile merg cum trebuie”, a declarat directorul executiv adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Daniela Dreghici Popa.

Reprezentanta DSP Alba a precizat că ”se merge pe încredere” în ceea ce privește verificarea respectării recomandărilor și a izolării în camere.

Vizualizări: 79

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: