Stil de viață

Cine este și cu ce se ocupă fiica Elenei Lasconi

Elena Lasconi, fostă jurnalistă, actualmente primăriță, și-a atras un val de critici în spațiul public, în urma unei declarații făcute recent. Printre cei care au atacat-o s-a numărat și însăși fiica sa, în vârstă de 31 de ani. Cine este și cu ce se ocupă fiica Elenei Lasconi și ce a spus despre mama sa.

Elena Lasconi se înscrisese pe listele pentru alegerile europarlamentare, din partea USR. Invitată recent la o emisiune, fosta jurnalistă a vorbit despre mai multe subiecte, printre care și felul în care se raportează la relațiile între persoane de același sex. Primărița din Câmpulung Muscel a declarat că susține căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Mai mult, a specificat că în anul 2018, la referendumul organizat de Coaliția pentru Familie, a votat pentru modificarea Constituției.

În urma declarației, s-a ales cu numeroase critici atât din partea unor ONG-uri care apără drepturile minorităților, cât și din partea unor colegi de partid. Nici fiica sa, Oana, nu a iertat-o pentru cele spuse. Tânăra a făcut o serie de filmulețe pe Instagram, în care s-a arătat dezgustată și dezamăgită de ieșirea publică a mamei sale.

”Nu pot să descriu durerea pe care o simt, nu numai ca fiica ei, ci și ca un membru al acelei comunități. Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată. Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Nu am cuvinte… Nu m-aș fi așteptat la așa ceva niciodată, nu m-aș fi așteptat ca ea să fi militat vreodată pentru drepturi egale, nu a părut vreodată pasionată de acest subiect, însă sunt șocată să aflu că a votat ”DA” pentru modificarea Constituției, într-un mod jegos și discriminatoriu. Mă doare sufletul, mă doare inima, am palpitații de câteva ore… Sufăr foarte mult și nu-mi vine să cred”, a spus Oana Lasconi, pe Instagram.

Oana Lasconi are 31 de ani și de câțiva ani buni locuiește la Paris. Tânăra s-a stabilit în Capitala Franței în urmă cu 7 ani și și-a construit o carieră, pornind de la pasiunea pe care o avea pentru gaming. După ce s-a înscris la trei facultăți în România, respectiv Drept, Științe Politice și Limbi Străine, și-a dat seama că niciuna dintre ele nu i se potrivea pe deplin, așa că a ales să își urmeze pasiunea.

Stabilită în Franța, a început să creeze conținut pentru fanii jocului World of Tanks. Oana vorbește foarte bine atât franceză, cât și engleză, iar pe contul ei de Instagram, la descriere, declară că este susținătoare a comunității LGBTQ+.

 

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Stil de viață:

Citește și: