Economie

Concedieri masive la o fabrică din România

Peste 200 de oameni vor fi concediați la fabrica de mobilă de la Nehoiu, până în cea de-a doua parte a lunii septembrie. Anuntul a fost facut de Directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Buzău, Ionel Tociu, care precizează că este cea mai mare concediere colectivă operată de o firmă din judeţul Buzău.

"Este prima concediere colectivă ce va fi efectuată în judeţul Buzău, cu un număr aşa de mare de persoane, peste 200. Este vorba despre fabrica de mobilă de la Nehoiu, ne-au făcut înştiinţarea că urmează procedura de concediere colectivă. Probabil, undeva în a doua parte a lunii septembrie, se va trece efectiv la concediere", a declarat directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu.

Concedierile vin după ce firma de mobilă, care era cel mai mare angajator din nordul Buzăului, a pierdut comenzile cu doi retaileri de mobilă importanţi pe piaţa din România.

Din păcate, autoritățile din Nehoiu nu au soluții pentru salariații concediați, în condițiile în care distanța față de municipiile Buzău sau Brașov este destul de mare, iar naveta nu este o opțiune, potrivit buzaumedia.ro. Cel mai probabil aceştia urmează a-şi găsi de lucru în judeţele vecine, Covasna sau Braşov, pentru că distanţa până în municipiul Buzău unde sunt concentrate locurile de muncă, e foarte mare.

La finele lunii iulie, judeţul Buzău avea o rată a şomajului de 5.55 la sută, având 9521 de şomeri în evidenţe, dintre care indemnizaţi sunt circa 1.450.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: