Stil de viață

Începe prima ediţie a festivalului IntenCity

Artişti în mare vogă în topurile internaţionale din ultimii ani, cum ar fi DJ Snake, Jason Derulo, Afrojack, Luis Fonsi, Clean Bandit sau Paul van Dyk, vor fi prezenţi la prima ediţie a festivalului IntenCity, desfăşurată de vineri până duminică pe stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova.

Evenimentul, organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Craiova, se doreşte a fi "cel mai mare festival de muzică din sudul României", potrivit organizatorilor.

"Publicul va avea ocazia să participe la concerte live ale unor artişti internaţionali renumiţi şi să se bucure, împreună cu prietenii şi familia, de hituri latino, electro şi disco. IntenCity este festivalul de muzică la care toţi artiştii ar putea fi headlineri şi îşi propune să devină unul dintre cele mai importante din ţară", au transmis organizatorii într-un comunicat de presă.

Pe lângă concerte, publicul prezent la eveniment va putea vizita un târg cu produse de artizanat, Bizarre Bazaar, putând participa şi la numeroase ateliere şi activităţi.

"De la cosmetice din lavandă pentru un somn odihnitor între zilele de festival şi agende din piele în care să îţi notezi amintirile de la IntenCity, tatuaje temporare şi codiţe împletite pe care să le păstrezi până se coc strugurii, la jocuri interactive şi face painting pentru micuţii participanţi, festivalul oferă ocazia celor mari şi celor mici, deopotrivă, de a-şi crea cele mai frumoase amintiri la finalul verii", se menţionează în comunicat.

În fiecare zi de festival, porţile stadionului "Ion Oblemenco" se vor deschid pentru public la orele 16,00. Concertele vor începe la ora 18,00 şi vor dura până la 2,00-3,00 dimineaţa, în toate cele trei zile.

Pe durata festivalului, autobuzele care ajung la stadionul "Ion Oblemenco" vor fi suplimentate şi vor circula întreaga noapte.

"Publicul are obligaţia ca în fiecare zi de participare la festival să prezinte abonamentul achiziţionat, la punctele de acces în cadrul festivalului. Neprezentarea abonamentului în fiecare zi atrage după sine nepermiterea accesului în festival", mai anunţă organizatorii. 

Vizualizări: 58

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Stil de viață:

Citește și: