Justiție

Judecătoarea Lia Savonea vorbește despre un linșaj mediatic

Judecătoarea Lia Savonea, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, anunță că se va adresa organelor de urmărire penală după devoalarea în presă a unei rețele care avea ca scop intimidarea sa și punerea în scenă a unui adevărat linșaj mediatic.

Judecătoarea recent promovată prin concurs la ÎCCJ amintește că gruparea formată din jurnaliști, magistrații și lideri ai unor ONG-uri au supus-o timp de șase ani unei campanii de denigrare, pe toată durata mandatului său de membru al CSM.

„Este telescoparea unui fragment din linşajul la care am fost suspusă pe parcursul celor 6 ani de mandat de membru CSM. Sub pretextul informării, apăreau articole cu conţinut apropiat prin care, în baza unei strategii controlate, se propagau idei ce urmăreau formarea unei convingeri publice defavorabile. Articolele aveau ritmicitate susţinută şi apăreau concomitent/subsecvent unor activităţi din Consiliu”, afirmă judecătoarea, adăugând că  „acum avem dovada subteranelor linşajului, a modului coordonat şi profesionist în care acesta s-a făcut, a persoanelor implicate, a dimensiunii”.

Lia Savonea amintește și de fosta ei colegă din CSM, Andrea Chiș, cea despre care șefa Feedom House, Cristina Guseth, afirma că a „agitat-o” pentru a participa la campania de discreditare în presă. Presiunile erau exercitate pentru modificarea unor abordări în cadrul unui proiect european al CSM, coordonat la acea dată tocmai de Andrea Chiș.

Vizualizări: 50

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: