Administrație

Milioane de euro pentru modernizarea unui spital

Cea mai mare unitate de primiri urgenţe din judeţul Sibiu, cea de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), a fost modernizată cu o investiţie de 2,2 milioane de euro, dintre care 1,4 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile anunţat luni, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Daniela Cîmpean, într-o conferinţă de presă.

Conform sursei citate, investiţia a dus la mărirea numărului de paturi cu oxigen şi la amenajarea unei încăperi unde a fost montat un Computer Tomograf, care încă nu poate fi folosit pentru pacienţi, deşi este funcţional, pentru că se aşteaptă aprobarea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).

Până când Computerul Tomograf de la Urgenţă va fi pus în funcţiune, pacienţii sunt transferaţi zilnic, pe tărgi, într-o altă clădire a spitalului, unde se află Radiologia.

"Titlul proiectului este 'Modernizare, extindere şi dotare a Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu'. Valoarea totală doar a investiţiei făcute la clădire şi dotări este de 2,2 milioane de euro fonduri atrase prin Programul Operaţional Regional 2014-2020,1,4 milioane (euro n.r.) fonduri europene şi 800.000 de euro, fonduri susţinute din bugetul Consiliul Judeţean Sibiu", a declarat Daniela Cîmpean.

Potrivit acesteia, la cele 2,2 milioane de euro se mai adaugă 1,2 milioane de lei, bani sponsorizaţi de compania Romgaz, cu care se vor mai face lucrări în subsolul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU).

La UPU Sibiu vin în medie, zilnic, 160 de oameni din judeţul Sibiu şi judeţele limitrofe. Aici vin şi cele mai grave cazuri, inclusiv pacienţi transferaţi din Urgenţa Spitalului Militar din municipiul Sibiu sau Urgenţa Spitalului Municipal Mediaş, dar şi pacienţii în stare critică din clinicile private din judeţ, potrivit Danielei Cîmpean.

O altă noutate a UPU Sibiu este faptul că "în premieră, s-a creat o sală de izolare pentru cazuri de risc infecţios sau contaminare cu substanţe chimice sau radioactive", a mai spus Cîmpean.

Pentru prima dată, la UPU Sibiu au fost montate rampe de oxigen la fiecare pat, ceea ce va ajuta foarte mult pacienţii cu probleme de respiraţie, care astfel nu mai trebuie transferaţi în alte secţii din spital pentru a beneficia de suportul de oxigen.

"Spaţiile sunt dotate cu climatizare, îmbunătăţim confortul pacienţilor şi personalului medical, au fost montate rampe de oxigen la fiecare pat din UPU, precum şi pe hol, lângă rotondă. În cazul în care se deteriorează starea de sănătate a pacienţilor din starea de aşteptare, colegii mei spun că UPU Sibiu este printre puţinele unităţi de acest gen din ţară care au o astfel de staţie de oxigen extinsă", a mai explicat Daniela Cîmpean.

Una din îmbunătăţirile aduse Urgenţei Spitalului Judeţean este faptul că pacienţii nu o să mai fie udaţi de ploaie şi ninsoare când sunt transferaţi din ambulanţe în paturile de la UPU, fiind creat un spaţiu acoperit pentru staţionarea celor de la Ambulanţă şi SMURD care aduc bolnavii.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: