Externe

Mină surpată în nordul Chinei. Zeci de dispăruți.

Şase persoane au murit şi cel puţin alte 47 sunt date dispărute după surparea unei mine de cărbune în nordul Chinei.

Căutările pentru găsirea de supravieţuitori – întrerupte din cauza unei noi alunecări de teren – au fost reluate, a relatat presa de stat vineri.

Şase persoane au fost scoase în viaţă din mina aflată în Mongolia interioară, până joi la ora locală 22.30 (14.30 GMT), a afirmat presa de stat.

Mina în carieră operată de o mică firmă locală, Xinjing Coal Mining Co, s-a surpat, miercuri, în timpul unei alunecări de teren, muncitorii fiind îngropaţi sub o gramadă de moloz care se întinde pe o jumătate de kilometru şi are o înălţime de circa 80 de metri, a arătat postul de stat CCTV.

O a doua alunecare de teren a oprit încercările de salvare, a relatat presa de stat, riscul unor noi surpări fiind foarte mare din cauza zonei întinse pe care a avut prăbuşirea.

O avalanşă de pietre şi pământ poate fi văzută în imaginile de la CCTV în timp ce alunecă de pe un versant al muntelui în carieră, îngropând mai multe excavatoare şi camioane.

Trei sute de salvatori foloseau echipamente grele şi câini de salvare pentru a-i căuta pe mineri, a mai arătat presa de stat.

Li Zhongzeng, conducătorul oraşului Alxa League, a afirmat că misiunea de salvare este dificilă din cauza pericolului unor noi alunecări de teren, iar planurile de salvare includ excavarea în trepte şi metode de coborâre trapezoidală din ambele părţi ale muntelui, a arătat, vineri, CCTV News.

 

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: