Administrație

Probleme în farmacii cu decontarea medicamentelor pentru bolnavii cronici

În farmaciile din România sunt mari probleme legate de decontarea medicamentelor pentru pacienţii cronici, a declarat Beatrice Speteanu, preşedinte al Asociaţiei Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor, citată de news.ro. Casa de Asigurări anunța că situația a fost rezolvată.
„Noi momentan tot aşteptăm banii pentru care au fost făcute sesizări către CNAS, singurele plăţi făcute au fost închiderea facturilor din luna mai, promisiunile că vom fi la timp, la zi nu au fost făcute, am înţeles că anumite spitale de stat au fost plătite, dar insuficient, pentru că toată săptămâna trecută au fost pacienţi, inclusiv de la spitale private, care cumpărau tot felul de medicamente citostatice perfuzabile şi ne spuneau Spitalele nu au bani”, a declarat farmacista.

„În ceea ce priveşte farmaciile, să ştiţi că tot ceea ce se eliberează zilele acestea să ştiţi că sunt plătite de către farmacii. Farmaciile creditează statul român, cât mai pot, dar acest lucru chiar nu mai poate continua o lună, două, pentru că toată lumea va intra în blocaj”, a mai spus Beatrice Speteanu.

„Am avut săptămâna trecută foarte multe reţete din ţară, din toate judeţele, e vorba de medicamente pentru bolile rare, pentru mucoviscidoză, fibroză pulmonară, reţete care costă în jur de 70-80.000 de lei, ne-au spus că nici lanţurile mari de farmacii nu-l pot aduce. Noi, dacă luăm acest medicament de la un depozit ne-am blocat. În loc de 70.000 de lei pentru un pacient, mai multe farmacii încearcă să ia mai multe medicamente ieftine tot pentru reţete compensate, dar aşa vor fi serviţi mai mulţi pacienţi în detrimentul unuia singur. Dar acel unul singur depinde cu viaţa! Aici vorbim de tratamente pentru copii, mucoviscidoza şi fibroza pulmonară săptămâna trecută cam toţi pacienţii din ţară au fost refuzaţi din motive de fonduri insuficiente”, semnalează Beatrice Speteanu.

Farmaciile, puse situaţia de a nu-şi mai putea permite să achite în avans costul medicamentelor foarte scumpe, de a credita de fapt statul.

 

Două cutii de tratament pentru mucoviscidoză, de exemplu, costă 70.000 de lei. Nedecontarea sumei de către CNAS sau decontarea târzie poate duce la sancţiuni pentru farmacii, din partea depozitelor.

„Pentru mucoviscidoză sunt două cutii, în valoare de 70.000 de lei reţeta. Au ajuns nici măcar farmaciile să nu-şi poată permite, pentru că farmaciile plătesc aceste medicamente, sunt medicamente rare unde avem decontare câteodată la 60 de zile, adaosul pe acest medicament este de 35 de lei, deci în momentul în care se plăteşte şi impozitul pe TVA farmacia oricum pierde bani, acest lucru este făcut strict pentru pacient, eliberarea medicamentului, dar în condiţiile în care noi îl plătim la 60 de zile şi Casa nu-l decontează vor veni şi penalităţi de la depozite, pentru neplată. Şi de asta anumite farmacii fizic nu îşi pot permite să mai susţină sistemul de stat, creditarea lui, că aici vorbim de creditarea sistemului de stat şi ei ştiu foarte bine, de asta au fost plătite doar spitalele de stat, datoriile către toţi furnizorii particulari, vorim de spitalele particulare, nu au fost plătite. Pentru că se bazează că au în spate un buget care să poată să susţină în continuare şi să nu iasă un scandal”, afirmă Speteanu.

 

„Auzim la unul din trei apeluri, e o frustare imensă pe care o simţim dacă nu putem să-i ajutăm, blocajul o să survină, un blocaj la nivel local şi naţional, dacă şi marile lanţuri nu mai pot susţine anumite medicamente, din păcate acolo se va ajunge, trebuie să se poată debloca un fond de urgenţă pentru că banii care au fost promişi, din deblocarea din trimestrul patru, adică oricum banii care trebuiau să ne revină în trimestrul patru nu au venit peste tot, vorbim de farmaciile independente, nu au fost plătite, datoriile nu au fost plătite la zi”, a explicat pentru News.ro Beatrice Speteanu, farmacist şi preşedinte AFTAP.

 

Într-un comunicat trimis presei pe data de 28 august 2023 CNAS anunţa că situaţia plăţilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate a fost soluţionată:

„În continuarea demersurilor întreprinse de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru suplimentarea prevederilor bugetare, în şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobat Memorandumul pentru suplimentarea/modificarea limitei de credite bugetare şi de angajament aprobate pentru bugetul FNUASS în luna septembrie 2023. Urmare aprobării memorandumului, a fost deblocată decontarea serviciilor medicale efectuate de medicii de familie, medicii specialişti şi spitale, medicamente compensate şi gratuite şi materiale sanitare, inclusiv pentru programele naţionale de sănătate şi cele care fac obiectul contractelor cost-volum şi cost-volum-rezultat, cu termen de plată în luna septembrie. Mulţumesc Ministerului de Finanţe pentru întreg suportul şi pentru demersurile făcute pentru deblocarea situaţiei. CNAS va continua dialogul cu toate instituţiile implicate în finanţarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, i-am rugat pe colegii mei să facem toate eforturile necesare şi să lucrăm cât va fi necesar pentru a face plăţile cât mai rapid posibil”, a transmis la acea dată preşedintele CNAS, dr. Andrei Baciu.
„În urma solicitărilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Ministerul Finanțelor a transmis CNAS aprobarea suplimentării prevederilor bugetare aferente trimestrului III, prin diminuarea corespunzătoare a prevederilor trimestrului IV, cu încadrarea în fondurile anuale aprobate prin Legea Bugetului de Stat”, au transmis reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, la solicitarea HotNews.ro, în 22 septembrie. De asemenea, CNAS anunță că a inițiat și finalizat în cursul zilei de ieri „toate procedurile administrative referitoare la Memorandumul de aprobare a suplimentării limitei de credite bugetare și credite de angajament, pentru luna septembrie, conform trimestrializării nou aprobate și l-a transmis deja către ministerele avizatoare”.După aprobarea Memorandumului, CNAS va efectua plățile pentru servicii medicale, medicamente și materiale sanitare, inclusiv pentru programele naționale de sănătate și cele care fac obiectul contractelor cost-volum și cost-volum-rezultat, cu termen de plată în luna septembrie, arătau reprezentanții Casei Naționale de Asigurari de Sănătate.

Vizualizări: 69

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: