Politică

PSD-ALDE, fără majoritate după plecarea a patru deputați

PSD-ALDE pare să-și fi pierdut majoritatea confortabilă din Camera Deputaților, după ce patru deputați au plecat de la PSD la PRO România, partidul înființat de fostul lider al PSD și premier al României, Victor Ponta. Mutarea vine în contextul în care partidele de opoziție pregătesc o moțiune de cenzură. 

”Echipa PRO România din Parlament și din teritoriu s-a mărit cu oameni care nu pot fi cumpărați sau speriați! Deputații Ion Mocioalcă, Ion Spânu, Mihai Popa și Mihai Mohaci sunt oameni alături de care am muncit în perioada guvernării 2012-2015 și alături de care am promis în Campania din 2016 că vom continua politicile de dezvoltare, educație, sănătate, agricultură, infrastuctură șamd. Din păcate PSD a fost confiscat de un grup infracțional care duce țara în dezastru / PRO Romania este alternativa la PSDragnea și PNLOrban!”, a anunțat fostul premier pe Facebook.

În urma acestor plecări, PSD-ALDE a pierdut majoritatea în Cameră, rămânând cu doar 163 de deputați, față de minimum 165.

În ultimul an, PSD-ul condus de Liviu Dragnea a pierdut nu mai puțin de zece parlamentari.

Vizualizări: 461

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: