Eveniment

Un bărbat fără permis de conducere a murit după ce a intrat în coloziune cu 6 mașini

Un bărbat a murit după ce, în timp ce conducea un autoturism, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în municipiul Constanţa, ar fi pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu şase maşini ce erau parcate pe marginea străzii.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, persoana respectivă, în vârstă de 50 de ani, nu deţinea permis de conducere auto.

"La data de 29 martie a.c, în jurul orei 00.40, un bărbat, de 50 de ani, a condus un autoturism pe strada Veniamin Costache din municipiul Constanţa (dinspre strada Vârful cu Dor), iar în dreptul unui imobil acesta ar fi pierdut controlul direcţiei de mers, intrând în coliziune cu şase autoturisme care se aflau staţionate pe marginea părţii carosabile. Poliţiştii au stabilit că bărbatul în cauză nu poseda permis de conducere", a transmis IPJ, printr-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, în urma accidentului rutier conducătorul autoturismului a decedat.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: