Comunitate

Ursul care a ucis o tânără de 19 ani

Ursul care a ucis o tânără aflată pe traseul turistic Jepii Mici din Bucegi a fost împușcat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, Adelin Gurgui.

Animalul prezenta pericol pentru salvatorii prezenți la fața locului, întrucât a încercat în repetat rânduri să îi atace.

Trupul tinerei a fost ulterior recuperat de salvatori, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Tânăra turistă a fost atacată de urs pe Jepii Mici, salvatorii montani afirmând că fata a fost târâtă şi sfâşiată de animal.

Victima a fost găsită, iar recuperarea trupului acesteia era extrem de dificilă din cauza prezenţei în zonă a animalului.

„Am fost anunţaţi că o turistă a fost atacată de urs pe traseul Jepii Mici, în apropiere de Valea Spumoasă. O echipă de intervenţie a Salvamont Prahova s-a deplasat în zonă şi, în urmă cu puţin timp, au coborât în rapel pe firul văii, unde au găsit victima, din păcate decedată. Operaţiunea de recuperare este extrem de dificilă, din cauza terenului accidentat şi a prezenţei în continuare a ursului, care se află la aproximativ 10-15 m de salvatorii montani", a transmis anterior Salvamont Prahova.

Turistul care a văzut întregul eveniment şi a sunat la 112 a fost preluat de către jandarmii montani şi coborât în Buşteni.

actualizare: Președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a vorbit despre cazul șocant de pe traseul Jepii Mici din Bușteni, unde o fată de 19 ani a fost ucisă de urs. El a spus că atacul animalului este unul dur și neobișnuit.  

„Este o situație pe care nu am mai întâlnit-o. Nu știm… Poate specialiștii în comportamentul animalelor ne vor da mai multe informații. Am avut situații în care animalele au venit, au amenințat, au cerut mâncare, și-au făcut simțită prezența ca să primească ceva”, a declarat Sabin Cornoiu pentru EuropaFM.

Tot ea menționează că în acest caz pare să fie vorba de un atac direct, ceea ce nu este specific urșilor. „Acest lucru trebuie văzut exact de ce a fost influențat. Poate de căldură, poate de vreo boală de care suferă animalul. Trebuie văzut exact ce i-a schimbat comportamentul atât de radical încât să ne trezim cu astfel de evenimente”, a concluzionat ea.

 


 

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: