Eveniment

Accident între un microbuz și o mașină cu 12 victime

Un număr de 12 persoane au fost implicate sâmbătă dimineață într-un accident grav produs pe autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu, printre acestea fiind și opt copii.

Din cercetările efectuate a rezultat că șoferul unui microbuz transport persoane, de capacitate 8+1, pe fondul neatenției în conducere, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa și pe care l-a proiectat apoi în parapetul din dreapta. Cei 11 pasageri din microbuz, dintre care 8 minori, precum și șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Avrig, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Evenimentul a avut loc în jurul orei 03:00, în apropiere de Săliște, județul Sibiu.

 „Din fericire cei opt minori cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani, nu au fost răniți, însă pentru siguranță, au fost transportați la CPU Luther. Minorii au fost însoțiți de o femeie în vârstă de 36 de ani care prezenta contuzii minore”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.

La fața locului au intervenit trei echipaje SMURD o autospecială de transport victime multiple și o autospecială de stingere.

Șoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Buzău a fost sancționat cu amendă în valoare de 870 de lei pentru transportul mai multor persoane în autovehicul decât este prevăzut prin construcție.

Vizualizări: 32

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: