Eveniment

ASF a retras autorizaţia de funcţionare a Euroins

Euroins, una dintre cele mai mari companii de asigurări de piaţa din România, va intra în faliment după ce ASF i-a retras autorizaţia de funcţionare.

 Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei. Prăbuşirea Euroins vine la mai puţin de doi ani după un alt faliment de răsunet, cel al City Insurance.

ASF menţionează că, la data de 30 iunie 2022, societatea nu deţinea fonduri eligibile pentru acoperirea SCR, situaţie care se menţine şi la data de 30 septembrie 2022. Pentru restabilirea cerinţei de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri de 1,75 miliarde lei.

Decizia retragerii autorizaţiei a fost luată în condiţiile în care situaţia Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluţie, se subliniază într-un comunicat al ASF. “Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, se arată în comunicatul oficial, remis vineri.

Decizia vine şi în contextul în care, între februarie 2020 şi ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sancţiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acţiuni de control. Toate sancţiunile aplicate de ASF societăţii Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanţele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor.

Vizualizări: 29

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: