Eveniment

Autocar plin cu pasageri, răsturnat în Ialomița

Un autocar plin cu pasageri a fost implicat într-un grav accident rutier, în Ialomița, mai multe persoane ajungând la spital.

Un autocar s-a răsturnat miercuri în afara șoselei, pe raza unei localități din județul Ialomița. Mai multe persoane au suferit atacuri de panică iar patru pasageri din mijlocul de transport au ajuns la spital.

Din primele informații, circa 40 de persoane se aflau în autocarul răsturnat  în localitatea Raşi din judeţul Ialomiţa. Accidentul s-a petrecut într-o curbă periculoasă, pe fondul șoselei umede. În cădere, vehiculul distruge și câțiva copaci de pe marginea șoselei.

Imediat, la locul accidentului au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul ISU Călărași și o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia.

Din cauza accidentului, 11 persoane au făcut atacuri de panică. Acești pasageri au fost monitorizați de către echipajele medicale aflate la locul intervenției. La scurt timp, patru dintre cetățeni au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru controale suplimentare.

Vizualizări: 25

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: