Justiție

Avocatul Poporului atacă legislația privind jocurile de noroc

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu privire la unele articole din OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

Excepţia de necostituţionalitate se referă la identificarea persoanelor care intră în sălile de jocuri şi la păstrarea datelor acestor persoane, în format electronic.

Primul articol invocat prevede că ”organizatorii de jocuri de noroc vor identifica persoanele care intră în incinta locaţiilor în care se organizează şi se exploatează jocuri de noroc şi vor ţine evidenţa, în format electronic, a datelor de identificare ale acestora. Bazele de date constituite la nivelul organizatorului se arhivează prin grija acestuia şi se păstrează pentru un interval de minimum 5 ani de la constituire”.

Al doilea articol invocat face referire la faptul că ”organizatorii de jocuri de noroc întocmesc, în format electronic, bazele de date referitoare la persoanele autoexcluse şi indezirabile. Bazele de date constituite la nivelul organizatorului se arhivează prin grija acestuia şi se păstrează pentru un interval de minimum 5 ani de la constituire”.

Potrivit Avocatului Poporului, aceste prevederi ”afectează un drept fundamental, respectiv dreptul la viaţă intimă, familială şi privată”, întrucât nu este specificat foarte clar ”motivul legitim sau interesul public” pentru identificarea persoanelor şi păstrarea datelor.

Vizualizări: 33

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: