Economie

Cât va costa carnea de miel de Paște

Cu o lună înainte de Paște, mulți ciobani spun că nu au clienți pentru mieii pe care vor să îi vândă deși prețul la stână este la fel ca în magazine - 45 de lei kilogramul.

Fermierii speră să ia 25 de lei pe kilogram pentru mielul viu şi 45 de lei pe kilogram pentru cel tăiat. Acesta e însă prețul la care găsim deja carcasă în piețe în timp ce în magazin, bucăţile de miel sunt între 50 și 70 de lei kilogramul.

România a ajuns să aibă cele mai mari prețuri la carnea de miel și de ied din Uniunea Europeană, dar n-a fost întotdeauna așa. Valorile de la începutul lui 2019 erau apropiate de media europeană și cât plăteau, pe aceleași produse, bulgarii și nemții, țări cu niveluri de consum mai ridicate decât la noi. În acelaşi an, avem un prag de creștere a prețului în februarie-martie, cu o lună și ceva înainte de sărbători.

În prezent, românii mănâncă, în medie, trei kilograme de carne de oaie și miel pe an, de trei-patru ori mai puțin decât popoarele orientale. Nu-i de mirare că magazinele cu specific turcesc, arăbesc sau iranian sunt singurele cu vânzări constante.

Vizualizări: 37

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: