Comunitate

Doliu în diplomația românească

Fostul ambasador Mihnea Constantinescu a încetat din viaţă în această noapte, la vârsta de 57 de ani. Mihnea Constantinescu a murit într-un spital din Nisa.

Născut în 1961, el a fost preşedinte al Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, ambasador cu însărcinări speciale. A fost asistent personal al premierului Petre Roman, director de cabinet al premierului Theodor Stolojan, purtător de cuvânt al Guvernului, director de cabinet al premierului Nicolae Văcăroiu, director de cabinet si consilier al lui atunci Mircea Geoană când acesta era ministru de Externe.

În 2004 a fost director de cabinet al premierului Adrian Năstase (2004) şi apoi director de cabinet al premierului Călin Popescu-Tăriceanu (2005-2008), dată după care îndeplineşte funcţia de ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În 2001 a fost reprezentant personal al Preşedinţiei-în-exerciţiu a OSCE pentru Europa de Sud-Est în timpul preşedinţiei române, iar în 2003 a fost reprezentantul Guvernului român pe lângă Autoritatea Provizorie din Bagdad şi consilier al MAE irakian.

În 2012 fost numit de premierul Victor Ponta în postul de consilier de stat, desfăşurându-şi activitatea în aparatul propriu de lucru al primului-ministru.

De asemenea, Mihnea Constantinescu a fost membru al Consiliului Regal creat de Regele Mihai I, statut pe care l-a deţinut în perioada octombrie 2010 - decembrie 2015.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: