Eveniment

După 80 de zile de spitalizare la ATI o femeie din Iași a fost salvată

O femeie care a stat internată timp de 80 de zile în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași a reușit să depășească perioada critică, iar pentru că de câteva zile reușește să respire singură, fără aparate, medicii care o tratează au vrut să îi facă o bucurie și au dus-o în curtea spitalului pentru a respira aer curat, scrie Presshub.

„Poate este un gest foarte mic, dar timp de 80 de zile nu a mai văzut lumina naturală decât printr-un geam, nu a mai simțit o adiere de vânt, contează foarte mult. Noi suntem și spital suport COVID și este o perioadă extrem de încărcată, dar este un caz pe care am reușit să îl rezolvăm. Efortul în acest caz, ca și în multe altele, nu este doar al medicilor, ci al întregii echipe. Deci și victoria aparține întregii echipe, dar mai ales pacientei”, a declarat dr. Vlad Hârtie, medic specialist ATI de la unitatea medicală.

Pacienta care are 49 de ani este diagnosticată cu miastenia gravis, o boală care afectează toți mușchii organismului, cauzând slăbiciune musculară. Atunci când a ajuns la spital nu mai putea să înghită, să respire și nici nu își mai putea mișca mâinile și picioarele. A avut nevoie de trei cure de tratament cu imunoglobuline, fiecare cură necesitând 35 de flacoane.

 
 

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: