Externe

Facem valuri sau ne înecăm?

In urma cu 70 de ani, 12 state puneau bazele celei mai puternice alianțe militare de după al Doilea Război Mondial, în 1949. Astăzi, la Londra, 29 de lideri ai țărilor membre se vor reuni într-un summit aniversar, pentru a marca 70 de ani de la înființarea organizației.

Multe aplauze se vor auzi, se vor închina pahare cu șampanie, întrebarea este: se îneacă sau face valuri?

Reuniunea are loc într-un context complicat, după ce președintele Franței Emmanuel Macron a stârnit valuri prin afirmația sa potrivit căreia cea mai de succes alianță din istorie este în ”moarte cerebrală”, în timp ce președintele Turciei i-a transmis să își facă un control medical, poate el însuși este în „moarte cerebrală”.

De altfel, Erdogan este cel care a lansat atacuri și la adresa aliaților americani, a amenințat că se va opune planurilor din țările baltice și că achiziționează arme din Rusia. Pe lângă toate astea, președintele american Donald Trump a fost tot timpul, de la preluarea puterii, una dintre vocile critice care au pus sub semnul întrebării funcționarea organizației, acuzând constat țările occidentale, și, în special Germania, că nu își îndeplinesc obligațiile ce le revin și nu acordă suficienți bani pentru apărare (2% din PIB), lăsând tot greul pe umerii americanilor.

Situația pare mai complicată ca oricând, iar viitorul alianței pare și el puțin incert. “Întrebarea este, în timp ce sărbătorim 70 de ani, facem valuri sărbătorind sau oamenii cred că ne înecăm?”, a spus un diplomat european NATO, potrivit euronews.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: