Justiție

Fost ministru al Justiției, audiat

Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, este audiat joi la Direcția de Investigare a Criminalității Economice.

Liberalul este audiat joi la Poliție într-un dosar al Parchetului General care vizează activitatea sa ca avocat din 2012, au declarat pentru G4Media.ro surse din Poliție.

Audierea este realizată de polițiștii de la Direcţia de Investigare a Criminalității Economice (DICE), în baza delegării primite de la Parchetul General.

update: „Am dat declarații în calitate de martor, legat de un dosar care are în cercetare o persoană fizică din Brașov. În primul rând, nu s-a menționat o astfel de faptă (spălare de bani, n..r), nu știu exact care e obiectul cercetării. (...) Am fost avocat al unei societăți, dar nu are nicio legătură cu intermedierea. Contractul de asistență a vizat asistență juridică de vânzarea unei companii, care nu s-a mai realizat. Nu am fost întrebat decât cu privire la relația mea de avocat cu această societate. Am explicat când a fost încheiat contractul de asistență juridică, în ce a constat asistența și cum s-a încheiat asistența juridică. ( ..) Absolut totul s-a desfășurat normal, negocierile au vizat o vânzare către o companie germană, foarte mare. Negocierile au eșuat pentru că partenerul german nu a mai dorit să cumpere”, a declarat Cătălin Predoiu, la ieșirea de la audierile Direcției de Investigare a Infracțiunilor Economice, din cadrul Poliției,.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: