Administrație
Guvernul închide ocoalele silvice
Pentru că UE a cerut autorităților slugarnice de la București să stopeze utilizarea lemnului de foc pentru încălzire, Guvernul Ciolacu a decis să ia măsuri în acest sens, dar prin învăluire. Astfel, acesta a blocat, printr-o ordonanță, devenită lege, și o hotărâre a Executivului, exploatarea lemnului din ocoalele silvice. La acest moment, peste 1,5 milioane de metri cubi de lemne nu pot fi recoltate și valorificate din pădurile statului, urmând ca, treptat, toate ocoalele silvice să aibă interdicție la vânzarea lemnului de foc.
Guvernul Ciolacu s-a asigurat ca, într-un termen destul de scurt, românii să nu mai poată utiliza lemne de foc pentru încălzirea locuințelor, răspunzând, în poziție de drepți, la ordinul Comisiei Europene. Pentru că nu putea să interzică lemnul de foc în mod direct, Executivul a cresc premisele blocării ocoalelor silvice, astfel că, în cel mult doi ani, niciunul nu va mai putea comercializa acest produs.
Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva a semnalat că, din cauza a două acte normative, Romsilva are în prezent un volum de masă lemnoasă de peste 1,5 milioane de metri cubi blocat, cu o valoare estimată la 600 milioane lei, care, dacă nu se modifică legislația actuală, rămâne nerecoltat și nevalorificat în anul 2024. Primul act normativ este Legea 347/2023, intrată în vigoare la data de 16.11.2023, prin care s-a aprobat cu modificări O.U.G. 177/2022, care modifică și completează Legea 46/2008 Codul silvic, fiind introdusă, fără niciun fel de evaluare a impactului economic și social, o prevedere conform căreia amenajamentul silvic intră în vigoare după publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României împreună cu ordinul de ministru pentru aprobare. Amenajamentul silvic este studiul de bază în gestionarea pădurilor, fundamentat ecologic, cu conţinut tehnico – organizatoric, juridic şi economic, fără de care nicio lucrare silviculturală nu poate fi realizată.
Din cauza acestei reglementări birocratice și contraproductive, susțin sindicaliștii, 25 de ocoale silvice din cele 312 din cadrul Romsilva, nu pot executa în prezent lucrările silviculturale și nu pot recolta lemnul de pe o suprafață de aproximativ 150 mii hectare păduri întrucât, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2023, niciun amenajament silvic nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, fiind o întârziere de aproape 3 luni. Timp în care nici populația nu poate fi aprovizionată cu lemn de foc, deși ne aflăm în plină iarnă, și nici industria de prelucrare, care aduce plus valoare economică acestei resurse regenerabile, de importanță strategică.
”A apărut o nouă anomalie, într-o lege care a trecut pe neobservate prin Parlament, care a aprobat și a modificat o ordonanță, în sensul în care orice amenajament silvic, care are, în cazurile fericite, în jur de o mie de pagini, trebuie publicat în Monitorul Oficial. Tehnic, nu prea este posibil, pentru că amenajamentele silvice sunt ca niște cărți. Trebuie mers la INCDS, care a făcut amenajamentul, listat documentul, apoi cineva din conducerea ministerului să pună ștampilă și să semneze pentru conformitate cu originalul. Apoi toată maculatura asta trebuie scanată din nou și trimisă la Monitorul Oficial. Ca să nu mai spunem că implică și niște cheltuieli colosale, că în epoca digitalizării noi ne întoarcem la ștampila conform cu originalul. Avem 25 de ocoale silvice blocate numai de la Romsilva și urmează ca numărul acestora să crească, pentru că, anual, intră cel puțin 10% din ocoale silvice în procedura de amenajament”, ne-a declarat Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva.
Această anomalie este completată de o altă aberație, dată prin hotărâre de guvern, care reglementează evaluarea de mediu a amenajamentelor silvice, unde sunt blocate 105 ocoale silvice, ne spune Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva. ”Și aici e o procedură întreagă cu elaborarea ordinului de ministru, cu procedura de avizare care poate dura săptămâni, luni întregi, pe la funcționarii din minister, și atunci o să ne blocăm cu totul.
Evaluarea de mediu este o procedură redundantă, atâta vreme cât amenajamentul silvic este în sine și o evaluare de mediu. Dar este o sursă importantă de bani pentru unii, atâta timp cât o evaluare de mediu la un singur ocol silvic costă 50.000 de lei”, ne-a precizat Silviu Geană. Acesta mai arată că o dată se plătește amenajamentul, între 10 și 20 de euro pe hectar, la care se mai adaugă 5-10 euro pe hectar evaluarea de mediu, după care ajunge la Monitorul Oficial, unde fiecare pagină este taxată. ”Este o birocrație excesivă și sunt costuri inutile, care duc, în final, la scumpirea lemnului. Noi am tradus Directiva Europeană și am făcut-o mai draconică decât în toată Europa. Orice reglementare europeană, care este funcțională la nivel UE, când noi reușim să o implementăm, o facem atât de strictă, încât ne blocăm. Și costurile sunt unele uriașe. În loc să lăsăm totul să funcționeze pe bază de legi simple, aplicabile, la noi în fiecare lună mai apare câte o reglementare, care bagă bețe în roate. Cred că se dorește ca, la un moment dat, sectorul ăsta silvic să fie distrus”, a mai afirmat președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva, Silviu Geană.