Politică

Guvernul se împrumută pentru pensii

Executivul a aprobat joi, prin memorandum, acordul de principiu privind posibilitatea contractării de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a unui împrumut şi/sau a unei serii de împrumuturi pentru politici de dezvoltare (DPL), principalele arii de interes urmând a fi reforma fiscală şi reforma sistemului de pensii, energie, tranziţia la economia verde.

"În urma discuţiilor prealabile cu BIRD, primul astfel de împrumut ar putea avea o valoare de circa 600 milioane de euro, aceasta urmând a fi stabilită pe parcursul pregătirii operaţiunii. Împrumutul va fi utilizat pentru finanţarea deficitului şi/sau de refinanţarea datoriei publice guvernamentale, cât şi pentru sprijinirea implementării unor măsuri de reformă menite să asigure sustenabilitate fiscal-bugetară. Totodată, principalele arii de interes care ar putea face obiectul Programului de împrumut ar putea fi asociate obiectivelor cuprinse în PNRR şi/sau conexe acestora, printre care: reforma fiscală şi reforma sistemului de pensii, energie, tranziţia la economia verde", se arată în comunicat.

Ministerul Finanţelor va întreprinde demersurile necesare pentru solicitarea acestei asistenţe financiare rambursabile din partea BIRD, precum şi pentru parcurgerea celorlalte etape în vederea contractării.

"Împrumuturile acordate de BIRD sunt competitive şi mai flexibile decât celelalte instrumente alternative de finanţare existente pe piaţa internaţională, contribuind la limitarea costurilor şi extinderea maturităţii portofoliului de datorie publică la un cost avantajos", conform comunicatului. 

Vizualizări: 66

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: