Administrație

Guvernul va oferi 25.000 de lei pentru panouri fotovoltaice

Românii ar putea primi 25.000 de lei pentru panouri fotovoltaice de la Guvern, lucru anunțat de ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș.

Românii ar putea primi 25.000 de lei ajutor de la Guvern pentru panouri fotovoltaice, desigur dacă vor dori să își monteze astfel de panouri pe case. De fapt, banii ar veni prin PNRR, în urma unui program demarat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, program încadrat în schema Repower EU.

Ministrul Marcel Boloș a anunțat că proiectul e momentan în dezbatere publică, dar va fi discutat la nivelul Comisiei Europene. ”Capitolul investițiilor din Repower EU se află în dezbatere publică și urmează să fie negociat la nivelul Comisiei Europene. Dacă acest mecanism va fi aprobat de Comisia Europeană, atunci proprietarii de case din România vor avea posibilitatea de a accesa fondurile și de a-și implementa în gospodărie aceste componente de energie verde”, a transmis Boloș.

Banii ar putea ajunge în posesia oamenilor sub forma unui voucher, după ce aceștia se vor înscrie online, fiind vorba de un mecanism ”mai puțin birocratic”. “Sunt 300 de milioane de euro pe care noi intenționăm să-i operaționalizăm cu ajutorul fondurilor alocate din Repower EU.

Deocamdată, mecanismul de operaționalizare este în lucru, dar este important de reținut faptul că eligibilitatea va fi dată de calitatea de proprietar a locuinței, iar banii vor putea fi accesați doar sub forma unui voucher“, a mai transmis ministrul.

Vizualizări: 31

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: