Externe

Judecătorii americani au luat-o razna

Un judecător federal din Philadelphia a confirmat joi o decizie care autorizează crearea primei săli de injectare controlată a drogurilor în SUA, dar procurorul federal a anunţat deja că va face apel, potrivit Agerpres. Proiectul a fost lansat de asociaţia Safehouse, creată special pentru această ocazie, şi beneficiază de sprijinul autorităţilor locale şi al primarului Jim Kenney, precum şi al procurorului local, Larry Krasner.

Însă procurorul federal, care este în subordinea directă a Departamentului de Justiţie, s-a aliniat poziţiei administraţiei preşedintelui Donald Trump, care s-a opus deschiderii acestei săli, al cărei loc de implementare nu a fost încă anunţat. Comparând locul cu o 'crack house' (spaţiu abandonat unde se consumă clandestin droguri), procurorul invocă o lege federală care interzice deschiderea şi exploatarea oricărui loc destinat fabricării, comercializării sau consumului de droguri.

Însă într-o primă decizie, stabilită la începutul lunii octombrie, judecătorul federal Gerald McHugh a concluzionat că "scopul ultim al instalaţiei Safehouse era de a diminua consumul de droguri, nu de a-l facilita". Marţi, acelaşi magistrat a confirmat decizia şi a respins un recurs al guvernului.

Mai multe alte oraşe din SUA şi-au exprimat interesul pentru crearea de astfel de centre, cum ar fi New York, al cărui primar, Bill de Blasio, a spus în mai 2018 că vrea crearea a patru săli, pe baza unui raport al autorităţilor sanitare municipale.

 
 

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: