Justiție

Medic achitat definitiv într-un dosar de corupție

Un medic constănțean, condamnat în primă instanță la doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, a fost achitat, vineri, de Curtea de Apel Constanța. Hotărârea este definitivă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în 17 noiembrie 2014, Marius Militaru, medic primar şi şef al Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, i-ar fi pretins unui pacient suma de 3.000 de lei, condiţionând de remiterea acestei sume efectuarea unei operaţii pe cord de care depindea supravieţuirea acestuia.

În 24 noiembrie, medicul anestezist Nicoleta Arhire i-ar fi cerut pacientului, denunțător în cauză, 1.000 de lei pentru sine şi 2.000 de lei pentru Marius Militaru. Ulterior, în 5 decembrie, chirurgul Marius Militaru şi medicul anestezist Dorin Arhire, soţul Nicoletei Arhire, au primit, de la acelaşi denunţător, suma de 2.000 de lei, respectiv 1.000 de lei, pentru intervenţia chirurgicală, arată procurorii.

Anchetatorii au mai arătat că șeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară de la SJU Constanţa a primit, în data de 15 decembrie, încă o mie de lei de la denunţător, ca rest al sumei cerute iniţial de medic pentru operaţia pe cord, fiind prins în flagrant de procurorii anticorupţie.

Cei trei au fost trimiși în judecată în ianuarie 2015, dar magistrații au hotărât disjungerea dosarului, soții Arhire fiind judecați separat. În luna iulie, cei doi medici anesteziști au fost condamnați la câte doi ani de închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenta Constanța sau în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanţa, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

Vizualizări: 457

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: