Externe
Miliardarul american Thomas H. Lee s-a sinucis

Miliardarul american Thomas H. Lee a murit la vârsta de 78 de ani, a anunțat joi familia sa într-un comunicat, fără a preciza cauza decesului.
The New York Post, citând surse neidentificate din poliție, a raportat că Lee a fost descoperit mort joi dimineață în biroul său din Fifth Avenue din Manhattan, sediul firmei sale de investiții, „în urma unei împușcături autoprovocate”.
Potrivit New York Post, Poliția a răspuns unui apel la numărul de urgență în jurul orei locale 11:10. Departamentul de Poliție din New York a transmis că serviciile medicale de urgență care au intervenit pe Fifth Avenue în jurul acelei ore au găsit „un bărbat care a fost declarat mort la fața locului”.
Poliția nu a dat alte detalii, precizând că legiștii vor stabili cauza și împrejurările decesului.
Vestea decesului a venit din partea familiei. „Familia este extrem de întristată de moartea lui Tom. Inimile noastre sunt frânte. Cerem ca intimitatea noastră să fie respectată", au transmis rudele lui Lee într-un comunicat.
Lee a fost fondatorul și președintele Lee Equity, companie pe care a înființat-o în 2006, iar anterior a fost președinte și CEO al Thomas H. Lee Partners, pe care a fondat-o în 1974.
Vizualizări: 160
Trimite pe WhatsApp