Administrație
Modelul noilor decizii de pensionare a fost deja publicat
Modelul noilor decizii de pensionare a fost deja publicat în Monitorul Oficial şi a ajuns la casele judeţene de pensii.
În unele cazuri, majorările sunt şi de 90%, în special pentru cei care au cotizat peste 35 de ani.
Trei milioane de pensionari primesc bani în plus din septembrie, a spus Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii.
Sunt vești extrem de importante de la Casa Națională de Pensii atât pentru actualii pensionari, cât și pentru viitorii pensionari care, odată cu modernizarea sistemului informatic, vor putea să afle estimativ câți bani vor încasa la pensie.
"Da, suntem pe finalul acestui proces. Cred că în jur de peste 99% din dosarele existente în casele teritoriale de pensii au fost deja procesate și digitalizate. Vorbim de procesul de evaluare.
Urmează ca în perioada următoare noi să tipărim deciziile de pensii, vom trimite fișierele către teritoriu, către casele teritoriale de pensii, ele vor trebui să tipărească aceste decizii și undeva în vară deja începem să emitem aceste decizii de pensionare către beneficiarii noștri, pensionarii.
Suntem în grafic, știm exact ce avem de făcut, nu avem absolut nicio întârziere, astfel încât în luna septembrie trebuie să oamenii să-și primească pensiile mult dorite, recalculate cu noul cuantum al pensiilor stabilit în baza noii legi, şi anume legea 360/2023", a explicat şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, marţi, în exclusivitate la Antena 3 CNN.
Oficialul a vorbit şi de numărul pensionarilor care vor primi de la 1 septembrie bani în plus, odată cu majorarea pensiilor prevăzută de noua lege.
"În urma acestui proces de recalculare, nicio pensie nu va scădea. Este un lucru foarte clar pe care noi l-am prevăzut în lege.
Marea majoritate a pensionarilor vor primi măriri ale pensiilor în urma acestui proces de recalculare. Aceste măriri vor fi în funcție de stagiul de cotizare realizat.
Toți cei care au realizat stagii de cotizare mai mari de 25 de ani vor primi măriri care se vor concretiza în acele puncte de stabilitate care le prezintă foarte clar, sunt precizate în lege.
Deci avem un număr destul de mare, un număr foarte mare. Noi estimăm ca peste 70% dintre pensionari să primească măriri în urma acestui proces de recalculare", a declarat Daniel Baciu.
O altă veste pentru pensionari, că se apropie și sezonul estival, este cea referitoare la punerea în vânzare a biletelor de tratament. E concurență mare în continuare pe aceste bilete.
"Avem o cerere foarte mare din partea pensionarilor, drept pentru care anul acesta am suplimentat banii pentru această destinație cu biletele de tratament.
Avem încă 100 de milioane în plus față de bugetul anului trecut, astfel încât așteptăm pensionarii și nu numai, și asigurații sistemului public de pensii, să meargă în stațiunile unde Casa Națională de Pensii a încheiat contracte privind acest serviciu cu biletele de tratament.
Avem mult mai multe bilete decât anul trecut, astfel încât îi așteptăm pe toți să vină să meargă în stațiuni, mai ales pe acei pensionari care suferă de anumite afecțiuni prevăzute foarte clar de medicul de familie, prin acel bilet de trimitere pe care trebuie să-l prezinte la ghișeul Casei Teritoriale de Pensii", a mai anunţat şeful Casei de Pensii.