Eveniment

O tânără a căzut într-o prăpastie în Bucegi

O tânără de 25 de ani din Galați a căzut mai bine de 100 de metri într-o prăpastie în Munții Bucegi și a scăpat doar cu câteva julituri.

O tânără de 25 de ani din Galați a fost sâmbătă  la un pas de a-și pierde viață în Munții Bucegi, anunță Salvamont Bușteni.

„Această încerca să ajungă la cabana Mălăiești cu prietenul ei, dar niciunul nu avea echipament specific de iarnă. Au pornit în traseu foarte târziu și când au ajuns în zona Valea Rea, fata a alunecat și a căzut mai bine de 100 de metri într-o prăpastie. Doar norocul a făcut că tânăra să scape doar cu câteva julituri. Panicată și fără echipamentul necesar, această a rămas blocată în locul în care s-a oprit”, potrivit salvamontiștilor.

Prietenul tinerei a sunat după ajutor mobilizând echipele Salvamont din zonă. „Salvamontiștii din Brașov au primit alarmă la ora 14:30 și pentru că accidentul era aproape de granița cu Prahova, în scurt timp s-au mobilizat și echipele din Bușteni, Prahova și Râsnov. S-a solicitat și sprijinul unui echipaj aero, iar un elicopter s-a ridicat de la Tg.Mureș. Acesta a ajuns primul la locul accidentului și după câteva încercări a reușit să extragă victima. Prietenul ei a fost recuperat de colegii din Râsnov. În sprijin au venit și salvatorii C.J. Brașov și împreună l-au coborât pe tânăr de pe munte”, precizează salvatorii montani.

Acțiunea s-a încheiat cu bine după aproape trei ore iar tânăra e în afara oricărui pericol.

Vizualizări: 27

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: