Administrație

Prețul maștilor sanitare a crescut de 100 de ori

Preţurile măştilor sanitare de protecţie au crescut în ultima perioadă între 30 şi 100 de ori, spun managerii unor mari unităţi medicale din Iaşi şi zona Moldovei, care au declarat că fac cu greu faţă situaţiei întrucât banii pentru astfel de cheltuieli sunt alocaţi din veniturile proprii.

Ioan Bârliba, managerul Spitalului Sf Spiridon din Iaşi, cea mai mare unitate medicală din zona Moldovei, a declarat că în ultima perioadă a crescut preţul de achiziţie al măştilor de protecţie.

“Ceea ce se întâmplă este inuman. Mă refer la furnizorii de măşti. Am cumpărat acum o săptămână măşti de protecţie, dar stocul s-a epuizat rapid. S-a ajuns ca preţul să crească de la 6 bani la 6 lei, adică a crescut de 100 de ori. Important este că atunci am reuşit să cumpărăm 20.000 de măşti, dar la preţul de 3,25 lei (…) Este o situaţie destul de delicată cu care ne confruntăm. Ieri am reuşit să facem comandă de încă 10.000 de măşti. Pe viitor mă aştept să se întâmple să crească preţul. (…) Colegii mei au lucrat zi şi noapte pe sistemul public de achiziţii. Creştea preţul de parcă era la bursă. Efectiv spuneau că preţul e 1,8 lei, iar când sunam a doua zi să facem comanda ni se punea că preţul a crescut. Fenomenul e aproape incontrolabil. Nu sunt singurul spital care are o asemenea problemă. Managerii altor spitale din ţară spun acelaşi lucru. Dar nu facem o dramă din asta. De când conduc spitalul nu am avut asemenea situaţii”, a declarat Ioan Bârliba, managerul Spitalului Sf Spiridon.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: