Administrație

Primul tun de zăpadă pe pârtia de la Borșa

Pârtia de schi din staţiunea montană Borşa, din Munţii Rodnei, a fost dotată cu primul tun de zăpadă artificială, iar până la începerea sezonului de schi va fi montat şi un al doilea tun de zăpadă, a declarat primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş.

"Investiţiile pe domeniul schiabil sunt realizate din resurse proprii, iar până la începerea sezonului de schi o să avem montat şi al doilea tun de zăpadă artificială. Intenţia noastră e să avem condiţii cât mai bune pentru schiat, turişti cât mai mulţi pe toată durata iernii şi condiţii cât mai bune pentru cazare în staţiune, dar şi în pensiunile şi motelurile din oraş", a spus Sorin Timiş.

Acesta a mai precizat că administraţia oraşul Borşa va continua să susţină dezvoltarea turismului local, indiferent de sezon.

"După foarte mulţi ani de încercări, putem susţine că turismul a devenit o afacere importantă care contribuie la susţinerea bugetului local şi încercăm prin toate mijloacele să accelerăm această dezvoltare", a declarat Sorin Timiş.

Pasul Prislop şi la Cascada Cailor sunt două dintre atracțiile zonei. Ca şi perspectivă, primarul oraşului Borşa spune că va fi necesară o extindere a locurilor de cazare.

Acesta a mai susţinut că după terminarea lucrărilor de reabilitare a DN 18 pe conexiunea Borşa - Pasul Prislop (1.400 metri altitudine, Munţii Pietrosul Rodnei) - Cârlibaba (judeţul Suceava), accesul turiştilor, dar şi al celor care tranzitează judeţul Maramureş prin nord-vestul ţării, va fi mult mai lejer.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: