Declarația zilei

Tudose despre un lider PSD: Era ceva aşa între Batman, Superman, Robin Hood

Liderii Pro România continuă să spună despre cât de lipsiți de coloană vertebrală sunt unii foști colegi ai lor din PSD. Fostul premier Mihai Tudose l-a pus pe zid pe Mihai Fifor, ajuns președinte al Consiliului Național al PSD, dar care a făcut parte din grupul care a iniţiat schimbarea lui Dragnea de la conducerea partidului.

Iată ce a spus Tudose despre Fifor: "Dacă pleacă domnul Dragnea şi rămâne domnul Fifor, că tot suntem la Arad, e un dezastru la fel de mare. Domnul Fifor este un domn care, de faţă cu peste 20 de oameni, când ne-am strâns noi câţiva să îi spunem domnului Dragnea să plece, să nu mai facă ceea ce face, a venit şi el. Şi era ceva aşa între Batman, Superman, Robin Hood... Că el rupe, muşcă, din păcate trebuie să plece în America că are treabă, lipseşte în ziua aia cu CEX-ul fabulos, dar 'domnule, mă puneţi pe speaker, eu din America aici de pe telefon pe speaker îi spun să se ducă acolo unde nu e nici durere, nici întristare, nici suspin, să ne lase". Evident că n-a sunat, evident că s-a întors, a declarat că el a semnat un tabel dar era pentru butelii şi că pe tabelul ălalaltul, care era pentru pleacă Dragnea, cineva i-a falsificat semnătura, în condiţiile în care a semnat de faţă cu noi. Ăsta-i omul!".

Fostul premier Victor Ponta a intervenit, spunând că la un moment dat i-a cerut Olguţei Vasilescu să nu îl dea afară pe Fifor de la Dolj, însă i s-ar fi răspuns că "ăsta ne încurcă", astfel că a fost "exilat" la Arad.

Vizualizări: 516

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Declarația zilei:

Citește și: