Eveniment

Accident cu șapte răniți

Şapte persoane au fost rănite, miercuri, într-un accident rutier produs pe DN 13, la ieşirea din localitatea Măieruş, judeţul Braşov Toate cele şapte victime au fost preluate cu ambulanţele şi transportate la spital.

 
Accidentul a avut loc în zona Valea Bogăţii. Potrivit ISU Braşov, la locul accidentului au intervenit cinci ambulanţe – patru SMURD şi una Serviciului Judeţean de Ambulanţă – care au preluat răniţii şi i-au dus la spital. Toate victimele sunt conştiente. 
 
”În această după-amiază pe Drumul Naţional 13, în zona km 33, s-a produs un accident de circulaţie. Poliţiştiii rutieri sosiţi la faţa locului au stabilit că este vorba despre un autovehicul al cărui conducător a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit un cap de pod. În urma accidentului cele şapte persoane aflate în autovehicul au necesitat sprijin medical. La acest moment se efectuează verificări pentru stabilirea condiţiilor în care s-a produs accidentul, intocmindu-se dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Braşov.
  
Cu puţin timp înaintea accidentului, pe un grup al şoferilor din Braşov unul dintre membri posta o fotografie în care atrăgea atenţia că în acea zonă ninge, se depune zăpada şi recomanda prudenţă celor care tranzitează locul.

Vizualizări: 88

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: