Eveniment

Poluare cu produs petrolier pe râul Argeş

Echipele Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea au intervenit marţi seară pentru identificarea sursei de poluare de pe râul Argeş, în zona parcului Lunca Argeşului - Podul Viilor.

În cursul dimineţii de miercuri echipele au revenit la locul identificat pentru prelevarea de noi probe de apă şi demararea acţiunilor de igienizare a zonei. La faţa locului au sosit și reprezentanţii Inspecţiei Bazinale de Apă. Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au continuat verificările şi a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de infectare a apei.

Poliţiştii au continuat verificările în ceea ce priveşte poluarea de pe Râul Argeş. În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit faptul că, în dimineata zilei de 31.01.2023, în jurul orei 10:00, un bărbat de 38 de ani din Suseni, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, cu sediul în municipiul Piteşti, strada Depozitelor, având ca obiect de activitate servicii de reparaţii auto, ar fi deversat, în canalul colector al apelor pluviale, cantitatea de aproximativ 300 de litri de deşeuri petroliere.

În continuare se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de infectare a apei, urmând a fi luate măsurile legale în consecinţă.

Vizualizări: 58

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: