Comunitate

Ajutorul Romsilva pentru familia pădurarului ucis

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva asigură întreg sprijinul financiar familiei pădurarului Liviu Pop, care și-a pierdut viața în 16 octombrie a.c. pe raza Ocolului Silvic Strâmbu Băiuț din cadrul Direcției Silvice Maramureș, în timp ce încerca să prevină o tăiere ilegală într-o pădure aflată în pază. Liviu Pop avea 30 de ani, era căsătorit și avea trei copii minori.

"Pe lângă pensia de urmaș, vehiculată deja în spațiul public, conform articolului 144 din Contractul Colectiv de Muncă și în urma aprobării de către directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, în cadrul procedurii interne, cei trei copii minori ai familiei Pop vor primi câte un salariu minim pe economie, în cuantum brut, până la definitivarea studiilor, dar nu mai mult de vârsta de 26 de ani", anunță Romsilva într-un comunicat.

În acest moment, sprijinul financiar acordat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este de 2.080 lei lunar pentru fiecare din cei trei copii minori ai familiei Pop.

"Astfel, primele plăți, în cuantum total de 6.240 lei pe lună, au fost deja efectuate în noiembrie și decembrie către familia pădurarului Liviu Pop, iar cei trei copii minori vor beneficia în fiecare lună de sprijinul financiar al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, până la definitivarea studiilor. În plus, familia va primi anual 6 metri cubi lemn fasonat pentru încălzirea locuinței, conform articolului 180 din Contractul Colectiv de Muncă, încheiat între Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Federația Sindicatelor din Silvicultură ”Silva”, în vigoare de la 1 iulie 2019", mai arată sursa citată.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva are aproximativ 16.500 de angajați.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: