Comunitate

Orban: Avem medici care au 132 de stagiari

Premierul Ludovic Orban a explicat decizia Guvernului de a modifica lista spitalelor în care se poate face rezidenţiat.

"Avem medici, nu dau nume, care au 132 de stagiari. Poate un medic să fie coordonator la 132 de stagiari? Mulţi tineri pleacă pentru că nu au posibilitatea să înveţe şi meserie şi să practice meseria din cauza supraaglomerării", a afirmat Ludovic Orban, miercuri seară, într-o emisiune la B1 Tv.

Acesta a spus că după modificările adoptate de Guvern rezidenţiatul se va putea face inclusiv în spitalele aflate în subordinea autorităţilor locale, spitale militare sau chiar spitale private, urmând ca rezidenţii să decidă unde vor să facă stagiatura.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat, miercuri, că, din 2020, rezidenţii se vor pregăti şi în spitalele militare, în spitalele judeţene mari şi în spitalele private. Guvernul a adoptat OUG pentru organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, urgenţa fiind justificată pentru că examenul a fost foarte mult întârziat şi urmează repartizarea medicilor rezidenţi la unităţile medicale.

Vizualizări: 259

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: