Politică

Ciolacu: Ciucă îşi va da demisia

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, duminică seară, că într-o lună partidul pe care îl conduce va veni cu un program de guvernare, care va urma să fie negociat cu colegii de coaliție.

”Noi, în acest moment, urmează să venim, într-o lună de zile, cu un nou program de guvernare, pentru că e un nou guvern, iar apoi urmează să îl negociem în coaliție. Apoi, să-l discutăm în spațiul public. Pe urmă, lucrurile vor veni de la sine”, a declarat Ciolacu în cadrul unei emisiuni la Antena 3.

Mare parte din miniștri se va regăsi și în noul guvern, susține Ciolacu.

”Când premierul Ciucă își va demisia, pentru că această rocadă va fi realizată prin demisia premierului, automat demisionează tot guvernul. Urmează, apoi, desemnarea viitorului guvern. Eu cred că mulți miniștri se vor regăsi în noul guvern. Va fi o analiză făcută de primul ministru, vom face și noi o analiză a eficienței guvernamentale și vom avea această discuție în coaliție. Cred că fiecare dintre partide va veni cu niște modificări”, a mai spus Ciolacu.

Liderul PSD susține că sunt prevăzute patru schimbări de portofolii în acordul politic pe care PSD și PNL urmează să le discute.

”Sunt ministerele de Finanțe, Justiției, Fondurilor Europene și Transporturilor. Suntem în această discuție. Există întotdeauna o marjă de negocieri politice”, a declarat Marcel Ciolacu.

Președintele PSD spune că s-au remarcat în actualul guvern doi miniștri, unul PNL și altul PSD.

”Doi miniștri care s-au remarcat. Marcel Boloș a făcut într-o perioadă scurtă minuni și Sorin Grindeanu, care a semnat contracte, cât nu s-au semnat în ultimii 10 ani. O eficiență guvernamentală clară, amândoi lăudați de instituțiile europene”, a mai declarat Ciolacu.

Liderul social-democrat anunță că prioritatea guvernului pe care îl va conduce va fi să se treacă de ”la o economie bazată pe consum, așa cum este acum, cu una bazată pe producție”. A enumerat și cele mai importante trei lucruri pe care urmează să le facă în calitate de premier.

”Să vedem exact implementarea PNRR-ului, anul trecut nu au fost sume foarte mari atrase. Să ne îndeplinim toate jaloanele, să venim cu scheme de încurajare a producției, vorbesc de industria alimentară și industriei a materialelor de construcții. Prioritate majoră să nu mai crească prețurile. Statul să intervină la produsele alimentare, să venim cu o politică coerentă. În acest moment, lucrăm și veți vedea că vom vedea pe produsele de bază cu o schemă foarte clară pentru ca produsele de bază să nu mai crească. Cel mai important e ca, la sfârșitul anului, să avem o inflație cu o singură cifră. (…) Încet, încet ne creăm credibilitatea în fața românilor să le cerem din nou votul”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Vizualizări: 65

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: