Politică

Darius Vâlcov a rămas fără titlu de doctor

Ministrul Educației a declarat, marți, 14 iulie, că a semnat ordinul prin care fostului ministru Darius Valcov i-a fost anulat titlul de doctor. “Da, astăzi am semnat acerst ordin. Motivul este tot plagiatul”, a declarat Anisie.

Aproximativ 50 de pagini, reprezentând 23% din teza de doctorat a lui Darius Valcov reprezintă preluare integrală sau parțială din alți autori, era, în luna aprilie, concluzia Comisiei de lucru a CNATDCU, care a analizat sesizarea de plagiat în acest caz, propunând retragerea titlului de doctor, anunță publicația Educație Privată.

 
Este vorba despre teza de doctorat “Perfecționarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană” elaborată și susținută în anul 2008 de Darius Vâlcov la Academia de Studii Economice din București. Experții au descoperit că aceasta include texte copiate din alți autori fără că acestea să fie citate conform normelor academice și fără a indică sursă, peste 80 de pagini.

„Constatând aceste abateri grave de la etică cercetării, consider că se confirmă existența plagiatului înscrisă în sesizarea UEFISCDI nr. 516/27.02.2019 cu privire la teza de doctorat «Perfecționarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană» elaborată și susținută în anul 2008 de Domnul VALCOV D. DARIUS BOGDAN și propun retragerea titlului de doctor în Finanțe domnului VALCOV D. DARIUS BOGDAN”, afirmă în raportul sau prof. univ. dr. Alin Marius Andrieș, citat, la vremea respectivă, de ziare.com.

Și fostul premier Victor Ponta a rămas fără titlul de doctor. În anul 2016, i-a fost retras de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Deși a contestat decizia, Ponta a pierdut definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul cu Ministerul Educației, luni, 13 iulie.

Vizualizări: 191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: