Justiție

Petrec Revelionul după gratii. Au bătut doi polițiști

Doi bărbați din Suceava au fost reținuți în ajunul Revelionului pentru că au amenințat și bătut doi polițiști. Fapta a avut loc cu două zile înainte. „La data de 29.08.2018, în jurul orei 16,45, ambii inculpaţi i-au adresat ameninţări cu acte de violenţă unui agent principal de poliţie din cadrul Secţiei nr. 10 de Poliţie Rurală Gura Humorului, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu” se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Indivizii și-au pus în aplicare amenințările. „La data de 30.12.2018, în jurul orelor 22.30, ambii inculpaţi au agresat fizic doi agenţi de poliţie din cadrul Secţiei nr. 10 de Poliţie Rurală Gura Humorului, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cauzându-le leziuni pentru care vor necesita pentru vindecare un număr de 5-7 zile, respectiv 6-8 zile de îngrijiri medicale", susțin procurorii.

Faţă de cei doi inculpaţi s-a dispus la data de 31.12.2018 măsura reţinerii pentru 24 ore, acestia fiind prezentaţi la aceeasi dată judecătorului de drepturi si libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: