Politică

Post de director dat de PNL unei condamnate definitiv

Decizie fără precedent luată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, instituție subordonată Ministerului Lucrărilor Publice. În fruntea Oficiului din Iași a fost numită astăzi Narciza Nedelcu, care a mai ocupat acest post în trecut, calitate în care a fost trimisă în judecată și condamnată definitiv, pe 2 iulie 2020, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. 

Presa locală a scris, în mod repetat, despre diferitele avantaje primite de Nedelcu de la municipalitate în virtutea poziției sale de susținător al primarului: concesionarea unor terenuri din centrul Iașului, din domeniul public, la prețuri modice, construirea ilegală a unei clădiri, fără ca Poliția Locală să intervină sau primirea unor contracte de la instituții subordonate Primăriei pentru o firmă pe care o controlează prin intermediul unei rude.

Deși tânăr, Vlad Nicolae Nedelcu este deja un traseist politic experimentat: a fost membru PPDD, a trecut la PSD, unde este și în prezent, iar în mediul politic local este dată că iminentă înscrierea sa în PNL și impunerea, din nou, în Consiliul Local, tot cu sprijinul lui Chirica.

Vizualizări: 208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: