Recentul gazoduct inaugurat saptamâna trecută, TurkStream, a înlocuit proiectul South Stream și urmează mai mult sau mai puțin aceeași cale. Gzoductul, format din două conducte paralele, pleacă din Russkaya, în apropiere de Anapa, Rusia, traversează Marea Neagră (230 de kilometri în ape rusești și 700 de kilometri în apele turcești) și ajunge până la Kıyıköy, la nord-vest de Istanbul.

De la Kıyıköy, prima linie continuă până la centrul de distribuție din Lüleburgaz, iar de acolo continuă până la Ipsala, la granița dintre Turcia și Grecia. A doua linie merge de la Kıyıköy la Malkoçlar, la granița dintre Turcia și Bulgaria, iar aici se conectează la sistemul deja existent de conducte trans-balcanice de gaze. Linia are o capacitate de 31,5 miliarde de metri cubi pe an de gaz natural. Țevile, care sunt amplasate până la 2.200 de metri adâncime în Marea Neagră, au fost produse de companii germane, ruse și japoneze.

Costul proiectului a fost estimat inițial la 11,4 miliarde de euro. Dar, conform estimărilor analiştilor de la cea mai mare bancă comercială rusă, Sberbank CSI, costul real – având în vedere infrastructura de pe teren – este cu 160% mai mare decât cifrele oficiale.

Serghei Kapitonov, analist la Centrul Energetic Skolkovo din Moscova, a declarat pentru Euronews că, coridoarele uriașe pentru transportul gazelor prin Rusia au fost construite înainte de abandonarea proiectului iar conductele pentru partea offshore fuseseră deja comandate.

Analizând costurile, s-ar putea presupune că nici TurkStream și nici Nord Stream nu sunt proiecte economice, ci mai degrabă politice. Printre principalele motivaţii ale Rusiei se afla găsirea unei alternative la conductele de gaz care trec prin Ucraina, având în vedere problemele evidente legate de conflictul care a izbucnit în 2014. De fapt conductele de gaz Nord Stream, Nord Stream 2 și TurkStream, au fost proiectate cu scopul de remedia această problemă.

Care vor fi beneficiile TurkStream pentru consumatori? Având în vedere costul proiectului și marea dependență a Europei de gazul rusesc, consumatorii ar putea să se întrebe dacă vor exista modificări în facturile de gaze. Noua conductă va optimiza costurile de transport, dar nu pentru toată lumea.

Potrivit lui Kapitonov, „pentru unii clienți, distanța de transport va crește, în timp ce pentru alții, aceasta va fi mai mică. Unele țări precum Ucraina, Moldova, România vor pierde veniturile aferente tranzitului de gaz, în timp ele ce vor crește pentru Turcia”. Cu toate acestea, nu înseamnă că gazul va deveni neapărat mai scump pentru unii.

La fel ca în orice proiect energetic important, şi în cazul lui TurkStream există atât câștigători, cât și învinși. Printre câștigători, subliniază Kapitonov, se află țările care au participat la construcția și extinderea conductei de gaz, cum ar fi Rusia, Turcia, Bulgaria și, într-o oarecare măsură, și Serbia.

TurkStream nu va fi în schimb o afacere bună pentru Polonia, Slovacia și unele țări baltice, care vor fi lipsite de tarife de tranzit, întrucât importanța conductelor de gaz care trec prin Ucraina va deveni din ce în ce mai neînsemnată.
Gazprom furnizează aproximativ 40% din totalul importurilor de gaze europene prin trei conducte mari de gaz: Nord Stream 1, un al doilea gazoduct care traversează Ucraina și un al treilea prin Belarus. Principalul său client european este Germania, căreia Nord Stream îi furnizează circa o treime din gazul natural consumat în țară.

Cererea în creștere de gaze, dar mai ales scăderea producției interne, sunt cei doi factori care vor spori și mai mult importurile pe termen mediu. Ceea ce duce la întrebarea principală: cui se va adresa Europa pentru acest gaz, Rusiei sau altor piețe?

Blocajul din Qatar impus de Arabia Saudită riscă să pună în pericol rutele de aprovizionare pentru clienții din Europa. TurkStream oferă țărilor europene o alternativă în cazul în care s-ar întâmpla acest lucru. Unii critici consideră că Kremlinul nu folosește TurkStream doar pentru a ocoli problema cu Ucraina, ci și, mai ales, pentru a-și spori influența pe continent, făcându-l să devină și mai dependent de resursele sale energetice. Organismul de control al energiei din Uniunea Europeană a declarat în martie 2019 că noua conductă va dăuna concurenței în regiune.